Cafeneaua artiştilor Art Cafe este din 1997 singurul loc de întâlnire al lumii artistice din Sibiu găzduind în acest timp peste 600 de expoziţii, zeci de concerte live, spectacole de teatru de cafenea, lansări de carte şi disc şi seri literare. Este totodată singurul local din Sibiu în care se ascultă exclusiv jazz.

Conceptul de cafenea artistică a fost şi mai mult întărit după ultima renovare, astfel încât noul "look" al cafenelei este în ton cu trăirile boeme, cu ideea "art-cafistă" că în acest loc se întamplă întotdeauna ceva.

Cafeneaua artiştilor Art Cafe este un spaţiu care respiră, o cafenea în care nu se oferă cafea, bere sau suc, ci o stare de spirit.

În acest moment, Cafeneaua artiştilor Art Cafe reprezintă unul din cele mai bine cotate spaţii de expoziţie din Sibiu, poziţie dată de faptul că este vizitată permanent, iar lucrările expuse trec pe lângă filtrul organizatorilor şi prin filtrul lumii boeme sibiene.

Cafeneaua artiştilor Art Cafe este un loc neconvenţional şi nonconformist, în care aerul de "frivolitate" al lumii artistice face bine şi când este vorba despre un recital susţinut de soprana Mirela Zafiri, şi când este vorba de un spectacol de teatru de cafenea ce se numeste "Cunilingus.net". Mircea Vintilă se simte la fel de bine când cântă în Art Cafe, ca şi Mircea Tiberian sau Marta Hristea.
 

 

poveste

evenimente

galerie foto

NART

contact